Calatoria amiralului Byrd in interiorul Pamantului si mesajul Maestrului din tinutul Ariani pentru Omenire

Conform unei relatări, imediat după cel de-al doilea război mondial, un ofiţer superior american, faimosul  amiral Richard Byrd, a fost trimis de guvernul american într-o expediţie la Polul Nord. Acolo, amiralul Byrd a descoperit o nouă lume, Polul Nord fiind poarta de intrare către lumea subterană.

Intr-un interviu pe care l-a acordat in 1947, Byrd declara ca la 2300 de mile dincolo de Polul Nord a intalnit o zona cu clima foarte calda, cu vegetatie, cu munti, lacuri si rauri. Byrd, un explorator celebru, mai presus de orice banuiala, si-a notat foarte precis in jurnal despre ceea ce a intalnit in aceasta zona. “Oamenii care locuiesc aici comunica prin telepatie. De fapt, ei nu traiesc la suprafata. Sub pamant, la cateva mile adancime exista un oras foarte mare, cu milioane de locuitori,  oras care se numeste Agartha. Exista sub pamant mai multe orase, in mai multe parti ale globului, dar Agartha este cel mai important dintre ele.”, scria Byrd in jurnalul sau secret.
Iată câteva fragmente din jurnalul de bord al amiralului Byrd, care pe 19 februarie 1947 a făcut o descoperire epocală:

"Dedesubt, peste tot numai gheaţă şi zăpadă. Am observat o uşoară coloraţie spre galben. Este dispersată după un model liniar. Modific direcţia de zbor pentru a observa mai bine această coloraţie. Există de asemenea şi o nuanţă roşu-purpurie a gheţurilor. Am încercuit această zonă de două ori şi am revenit la direcţia iniţială. Am verificat din nou poziţia avionului la tabara de bază. Am transmis mai departe îngrijorarea mea în legătură cu ciudatele nuanţe ale zăpezii de sub mine. Atât compasul magnetic cât şi giroscopul încep să tremure şi să se zdruncine. Nu mai putem să ne conducem după aparatele de zbor. Măsor direcţia folosind compasul optic (după soare) şi totul pare în regulă. Manetele de control răspund foarte greu la comenzi, se mişcă foarte încet. Nu se mai văd însă gheţuri. În depărtare se disting munţi. Au trecut 29 de minute de zbor şi acum se văd foarte clar munţii, nu este o iluzie. Nu am mai văzut astfel de munţi, sunt foarte mici. Schimb altitudinea la 900 metri. Întâlnesc iarăşi turbulenţe puternice. Trecem peste micii munţi şi continuăm spre nord. Dincolo de munţi se vede un mic râu. O vale prin mijlocul căreia curge un râu. Nu ar trebui să existe aici nici-o vale înverzită. E ceva anormal în toată povestea asta. Ar trebui să vedem numai gheaţă şi zăpadă. Din lateral se văd păduri pe versanţii munţilor. Instrumentele au luat-o razna. Giroscopul se învârte înainte şi înapoi fără nici-o regulă. Reduc altitudinea la 425 de metri şi fac un scurt viraj la stânga ca să văd mai bine valea de sub mine. Este verde şi are iarbă deasă. Lumina de aici pare diferită. Nu se mai vede soarele. Mai facem un viraj la stânga şi punem ochii pe un fel de animal mare aflat în vale. Pare că este un elefant. Ba nu, seamănă mai mult cu un mamut. Este incredibil, şi totuşi se află chiar aici. Reduc altitudinea la 300 de metri şi iau binoclul ca să vad mai bine animalul. E clar - un mamut. Raportez acest lucru la tabăra de bază. Dau peste şi mai multe dealuri înverzite. Termometrul exterior indică o temperatură de 23 grade Celsius. Ne continuăm zborul. Acum sistemele de navigare par în regulă. Nu pot să cred! Dau să contactez tabăra de bază. Aparatul radio nu funcţionează. Peisajul este mult prea nivelat decât în mod normal. În faţa vedem ceea ce pare un oraş! Este imposibil!!! Avionul pare foarte uşor şi se clatină. Sistemul de navigare refuză să funcţioneze. Dumnezeule, din lateral şi din spate se apropie nave ciudate! Au forma de disc şi parca radiază ceva din ele. Sunt atat de aproape încât le văd însemnele!"."Este un tip de swastika. Fantastic! Unde ne aflăm de fapt? Ce s-a întâmplat? Încă o dată verific sistemul de navigare. Nu răspunde nici acum. Suntem prinşi într-un fel de "plasă" invizibilă. Din aparatul de radio se aud pocnete şi apoi se aude o voce în engleză cu un uşor accent nordic sau germanic. Mesajul este: "Bine ai venit Amirale, pe domeniul nostru. Te vom ateriza în exact şapte minute. Relaxează-te, eşti pe mâini bune".""Îmi dau seama că motoarele avionului nostru s-au oprit. Avionul este controlat din afară şi acum ia un viraj. Acum începe faza de aterizare şi avionul coboară ca şi cum ar fi într-un lift invizibil. La atingerea solului avionul abia tresare. Fac o ultima însemnare în jurnalul acesta de bord. Se apropie de avion câţiva bărbaţi. Sunt înalţi şi au părul blond. În depărtare se vede un oraş din care pulsează raze de lumina de culorile curcubeului.""Nu ştiu ce se va întâmpla acum, dar nu văd nici-un fel de arme la cei care se apropie de noi. Aud o voce care îmi spune pe nume (cu accent german) şi-mi cere să deschid trapa avionului. Mă conformez."

Aici se termina consemnarile din jurnal. Dupa terminarea calatoriei, Byrd, a scris, din amintiri, urmatoarele intamplari: transmisionistul si el insusi au fost luati din avion si intampinati prieteneste, dupa care au fost condusi spre un mijloc de transpirat mic, asemanator unei platforme, dar fara roti. Cu ajutorul acestui obiect zburator s-au indreptat in mare viteza catre orasul luminos care, vazut de aproape, parea a fi construit dintr-un material asemanator cristalului. S-au oprit in fata unei cladiri mari a carei arhitectura ii era complet straina lui Byrd, amintindu-i de orasul din benzile desenate cu Buck Rogers.

“Dupa ce sunt salutati li se ofera o bautura straina, Byrd este luat de doi barbati, in timp ce ajutorul sau in radiocomunicatii ramane pe loc. E condus prin mai multe galerii cu pereti iluminati si ajunge intr-o incapere superba, unde insotitorii sai il lasa spunandu-i:

‘Nu va speriati, amirale, veti fi primit in audienta la Maestru.’

Gândurile amiralului sunt întrerupte într-o manieră cordială de o voce  caldă si melodioasă.

Fiți bineveniți în tinutul nostru, amirale!

Văd un om cu trăsături delicate, in varsta ce sta așezat la o masă lungă. Imi arata un semn ca să mă așez într-unul din scaune.

Dup ace m-am asezat il vad cum isi uneste mainile si imi zambeste.

 Vorbește din nou încet și transmite următoarele:

- V-am lăsat să intrați aici pentru că aveți un caracter nobil și sunteti bine-cunoscut în lumea de la suprafață, amirale.

Lumea de la suprafata!?

"Da", răspunde Maestrul cu un zâmbet, "sunteți în domeniul Arianni, Lumea Interioară a Pământului. Nu vom întârzia prea mult misiunea dvs. și veți fi însoțiți în siguranță înapoi la suprafață, la o distanță mai mare. Dar acum, amirale, îți voi spune de ce ai fost chemat aici.

Interesul nostru începe pe bună dreptate după ce rasa dvs. a explodat primele bombe atomice asupra oraselor Hiroshima și Nagasaki din Japonia. Acel moment a fost alarmant pentru noi si de aceea am trimis mașinile noastre de zbor, "Flugelrads", în lumea voastră de suprafață, pentru a investiga ce a făcut rasa dvs. Asta este, bineînțeles, istoria trecutului acum, dragul mea amiral, dar trebuie să continui.

Vedeți, noi nu am mai intervenit niciodată în războaiele și în actele de barbaritate ale rasei tale, dar acum trebuie, pentru că ați învățat să manipulați o anumită putere care nu este pentru om, și anume aceea a energiei atomice. Emisarii noștri au trimis deja mesaje către puterile lumii voastre și totuși ei, conducatorii vostri nu țin seama de mesajul nostru. Acum ați fost ales să fiți martor că lumea noastră există.

Vezi tu, cultura și știința noastră este cu multe mii de ani peste cultura si stiinta rasei tale, amirale!

 Il intrerup,

- Dar ce legătură are asta cu mine, domnule?

Ochii Maestrului păreau să-mi pătrundă adânc în minte și, după ce m-a studiat câteva momente,  a răspuns,

"Rasa voastră a ajuns acum la punctul fara de intoarcere, căci sunt aceia dintre voi care ar distruge lumea voastră, mai degrabă decât să renunțe la puterea lor așa cum o cunosc ..."

Am dat din cap și Maestrul a continuat,

"În 1945 și după aceea, am încercat să  contactăm pe cei din rasa ta, dar eforturile noastre au fost întâmpinate cu ostilitate, aparatelor noastre de zbor fiind atacate.

Da, aparatele noastre de zbor Flugelrads au fost chiar urmărite cu răutate și animozitate de avioanele dvs. de luptă.

Acum, iti spun, fiule, ca există o mare furtună care se adună în lumea ta, o furie neagră care va tine mulți ani. Nu va fi nici un răspuns în armele voastre, nu va exista siguranță în știința voastră!

Va dura până când fiecare floare a culturii voastre este călcată și toate lucrurile umanevor fi aduse in haos . Războiul dvs. recent a fost doar un preludiu la ceea ce urmează să vină pentru rasa dvs. Vom vedea mai clar cu fiecare oră .. Credeti că mă înșel?

"Nu", răspund eu, "sa întâmplat o dată înainte, cand au venit vremurile întunecate și au durat mai mult de cinci sute de ani".

"Da, fiule," a răspuns Maestrul, "vremurile întunecate care vor veni acum pentru rasa ta vor acoperi Pământul ca o pala intunecata, dar cred că o unii din rasa ta vor trece prin aceasta  furtună, dincolo de asta, nu pot spune .

Vedem la o mare distanță o lume nouă care se va ridica din ruinele rasei tale, căutând comorile sale legendare pierdute și acestea vor fi aici, fiul meu, în siguranță pastrate de noi. Când vor sosi acele vremuri, noi vom veni din nou pentru a vă ajuta să vă readuceti la viata cultura și știinta.

Poate că, până atunci, veți fi învățat inutilitatea războiului și a conflictelor sale ... și după aceea, o parte din cultura si stiinta voastra vor fi continuate intr-o directie noua. Tu, fiul meu, trebuie să te întorci in Lumea de la Suprafață cu acest mesaj ..... "

Cu aceste cuvinte de încheiere, întâlnirea noastrăa luat sfarsit. Am stat un moment ca într-un vis .... dar, totuși, știam că aceasta este realitatea și, dintr-un motiv ciudat, m-am plecat ușor, fie din respect, fie din umilință, nu știu care.

Dintr-o dată, am fost din nou conștient de faptul că cele două gazde frumoase care m-au adus aici erau din nou lângă mine.

M-am întors inca o data înainte de a pleca și m-am uitat spre Maestru. Un zâmbet delicat a aparut pe chipul sau antic.

"Adio, fiule," a vorbit, apoi a făcut cu mâna un gest frumos in semn de pace și atunci am realizat ca  întâlnirea noastră s-a încheiat cu adevărat.

La intoarcerea in SUA, Byrd a descris (ca la orice misiune) ceea ce s-a intamplat pe parcurs si a adaugat in jurnalul sau ceea ce urmeaza:

" Tocmai m-am întâlnit cu o echipă de la Pentagon. Mi-am prezentat descoperirea şi mesajul primit de la "Maestru". Totul s-a înregistrat. Ei l-au contactat pe Preşedinte. Sunt reţinut acum de câteva ore. Mai exact şase ore şi 39 de minute. Sunt anchetat intens de către forţe ostile şi o echipă medicală. E un coşmar. Sunt încarcerat sub strictă supraveghere conform celor mai înalte regulamente de siguranţă internaţionala ale SUA. Am primit ordin să nu divulg nimic din mesajul primit de la "Maestru". Incredibil! Mi s-a reamintit că sunt militar şi că trebuie să mă supun ordinelor.""Ultimii ani de după 1947 nu au fost deloc buni. Aceasta este ultima însemnare în acest jurnal. În încheiere trebuie să spun că în toţi aceşti ani am păstrat secret mesajul pe care l-am primit aşa cum s-a ordonat, deşi a fost împotriva valorilor şi moralei mele. Acum presimt venirea unei lungi nopţi pentru mine, dar acest secret nu va muri odată cu mine, ci va triumfa, aşa cum adevărul triumfă totdeauna. Este singura speranţă pentru omenire. Am văzut cu ochii mei şi m-a făcut să devin liber. Mi-am făcut datoria faţă de acest monstruos complex militaro-industrial. De acum încolo lunga noapte despre adevărul Arcticii va lua sfârşit, soarele strălucitor al adevărului va răsări din nou, iar toti cei care se află în întuneric vor eşua în planurile lor. Pentru că am vazut cu ochii mei acel tărâm de dincolo de poli, centrul marelui necunoscut". Amiralul Richard E. Byrd, Marina Statelor Unite.